[software-liber] Rezumat întâlnire 30 septembrie 2008

Adi Roiban adi la roiban.ro
Mie Oct 1 00:35:59 EEST 2008


În data de marți, 30 Septembrie 2008 o parte din membri Grupului pentru
software liber s-au întâlnit la ora 19.00 undeva în centrul Clujului
pentru a povesti una alta.

La întâlnire am avut bucuria să ne vedem cu Cristi M. și Paula, iar pe
această cale ii felicit pe amândoi pentru finalizarea proiectelor din
cadrul Google Summer of Code!

Felicitări și lui Jani și Stas pentru faptul că au prezentat Grupul
pentru software liber la deschidere anului universitar de la UTCN!

Iată ce s-a discutat:

      * Peste 3 săptămâni, într-o sâmbătă, vom organiza Software Freedom
        Day în Cluj-Napoca la Universitatea Tehnică. Cam târziu dar vom
        prinde studenții.
      * Peste 2 săptămâni, Stas va organiza o prezentare în căminul 7
        din Observator despre Grupul pentru software liber, prezentarea
        pregătitoare pentru Software Freedom Day (să agite puțin
        spiritele).
      * Peste 5 săptămâni vom organiza într-o vineri Ubuntu 8.10 și
        aniversarea a 4 ani de Ubuntu la Universitatea Babeș-Bolyai
        urmat de o mini petrecere într-un bar din Cluj.
      * În curând vom găzdui noul server dedicat proiectelor locale, fie
        la UPC Cluj, fie la UTCN
      * Cândva săptămâna viitoare, după ce am fișierele de la Stas, voi
        merge să fac niște tricouri pentru Grupul pentru software liber

Pe viitor plănuim să ne ținem de cele spuse mai sus și să revenim cu un
anunț separat pentru fiecare eveniment în parte.

-- 
Adi Roiban




More information about the GSL mailing list