[software-liber] Re: DFD ?!?

Răzvan Sandu razvan.sandu la zando.ro
Mar Mar 24 09:12:10 EET 2009


Salut tuturor,


Vă rog, există pe undeva „materiale de campanie” pentru DFD-ul de mâine? 
Mă gândesc la niște fluturași estetici, care să poată fi tipăriți și 
împărțiți sau lipiți...

Am intrat pe pagina http://www.documentfreedom.org dar, în ciuda 
evidentei bune intenții, mă șochează lipsa de abilitate în marketing a 
creatorilor site-ului...


Anume:


1. Site-ul trebuie să transmită mesajul unei persoane NON-TEHNICE care 
nu stă mai mult de 2-5 secunde pe el: „Trimițând altora FIȘIERE 
MICROSOFT OFFICE, îi obligi să PLĂTEASCĂ sau să FURE !”. Explicațiile ar 
trebui să urmeze...

În site-ul DFD trebuie să „sapi”, să-ți însușești idei filozofice... Greu.



2. Fluturașii DFD de la http://documentfreedom.org/Artwork sunt scriși 
în engleză și extrem de stufoși:

După lectura unei pagini A4, adică asta:

http://www.documentfreedom.org/images/2/24/Dfd_leaflet_back.pdf

utilizatorul IT  NON-TEHNIC și NEAVIZAT (care nu știe ce-s alea „formate 
proprietare”, „OpenDocument”, „aplicații”, „standarde deschise”, 
„OpenOffice.org”, etc., ca și faptul că face ceva RĂU trimițând altora 
fișiere .doc) rămâne cu impresia că a încăput pe mâna unor sectanți care 
vor să-l convertească sau să-i vândă ceva obscur.

Are cineva vreo idee pentru un fluturaș *cu impact imediat* , în *limba 
romana*  - care pot fi citiți și ÎNȚELEȘI în autobuz, odată cu ziarul 
„Libertatea” sau „Cancan”, chiar dacă, după serviciu, ai alcoolemia mai 
  ridicată ?


Cu prietenie,
Răzvan



More information about the GSL mailing list