[GSL] contribuțiile românești în mediul open source

rs rospell2009 la gmail.com
Lun Oct 26 00:47:34 EET 2009


În data de 25 octombrie 2009, 12:59, Adi Roiban <adi la roiban.ro> a scris:
> În plus există acest wiki:
> http://wiki.lug.ro/mediawiki/index.php/Proiecte_Linux_cu_participare_rom
> %C3%A2neasc%C4%83
>
> Mie mi se pare că o astfel de listă este puțin trasă de păr.

Este o listă veche, și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. Dacă-mi
aduc bine aminte, lista a apărut ca o reacție la un articol pe tema
"mișcarea F/OSS în România" publicat prin 2005 pe linux.com. Articolul
a fost scris de un editor al revistei (de atunci) MyL. În articol,
autorul a lăsat pe dinafară printre mulți alții și pe cei care se mai
chinuiau să scrie programe F/OSS. Cum era de așteptat, reacțiile la
articol au fost destul de negative în cadrul comunităților.

MyL a dispărut de mult timp, problema însă rămâne: ce înseamnă
mișcarea F/OSS în România? Răspunsul curent este o combinație de LOAD,
eLiberatica și partenerul strategic Microsoft, depinde pe cine
întrebi.

Evident că nimeni n-are idee că dexonline este F/OSS, deși îl
folosește toată lumea. Nici n-ai cum să auzi de el că doar nu merge la
eLiberatica.

> Mai utilă ar fi o listă cu comunitățile românești. Ceva de genul paginii
> wiki de la lug.ro, dar conținând doar comunitățile active
> http://wiki.lug.ro/mediawiki/index.php/Comunit%C4%83%C5%
> A3i_Linux_din_Rom%C3%A2nia

O listă a comunităților este foarte utilă, însă dacă nu-i atașezi o
listă de programe făcute local, tot degeaba! Principala funcție a
mișcării F/OSS este scrierea de F/OS software (în asta intră și
localizare, documentație, distribuție, suport, etc).

Lucian



More information about the GSL mailing list