[GSL] Proiectul SbLUG "Open High School" la nivel național?

Stas SUSHKOV stas la nerd.ro
Mar Sep 22 15:58:15 EEST 2009


> Discutăm de multă muncă și timp de investit. De acum cât mai înainte.
> 
> Personal, consider că e potrivit ca acestă activitate să fie cu 
> predilecție susținută de studenți, de aceea am insistat pe lângă 
> Tibi(Ceata) și Lucian(RosEDU) pentru a pune pe hărtie cât pot mai mult 
> din lucrurile pe care le fac pentru a putea beneficia de experiența și 
> materialele lor când va veni vremea să susținem cu toată comunitatea 
> extinderea acestui model.
> Foarte bine dacă Andrei (respectiv SBLUG) poate lua inițiativă în ceea 
> ce privește un cadru organizat și o discuție cu doamna Andronescu. Să-i 
> susținem cât putem. Tibi văd că s-a exprimat deja în acest sens.
> 
> Zău că n-are legătură cu cine și cum a început, nici atât cu războiul.
> 

De acord cu tot ce ai scris,
tot ce vreau și am încercat să exprim este să nu ne batem pentru pe ce
listă și unde se va organiza ceva, și să punem cot la cot să mișcăm
lucrurile.

Dacă am clarificat acest lucru, atunci ne putem apuca de treaba. Odată
ce vor veni noutăți și se vor clarifica lucrurile, propun ca băieții de
la Sibiu să vină cu o propunere a planului de bătaie, care va fi
împărțit pe atribuții între ceata, rosedu (sper să confirme
participarea), gsl și sblug. De acolo fiecare face ce vrea doar să
îndeplinească promisiunile.

Andrei? Ce zici?
Apropo de materiale, știu că ROSEdu au avut experiență și rezultate
frumoase la pregătirile pentru prezentări, sunt sigur că dacă îi să le
cerem ajutor pot contribui cu materiale gata puse la punct.
Deci o puteți anunța pe ministrul Andronescu, că ne putem organiza la
partea de resurse umane.

-- 
() Campania Panglicii în ASCII
/\ http://stas.nerd.ro/ascii/




More information about the GSL mailing list